Hei rup, hei rup,
Trece ceata lui Papuc,
Sunt vreo zece,
Nu ajung…

Maia Morgenstern povesteste basmul simfonic Petrică şi lupul de Serghei Prokofiev, la Opera Romana din Bucuresti, 30 mai 2009

Alice repovestita pentru copiii de gradinita, ilustratii de Sir John Tenniel

Regasita si recomandata in ziarul copiilor:

In 1889, la 25 de ani de la succesul obtinut cu superba editie princeps ilustrata de catre John Tenniel, Lewis Carroll decide sa scurteze el insusi textul propriului sau roman, pentru a-l adapta pe intelesul copiilor mai mici. Aceasta este cartea publicata cu acel prilej, continand desenele originale ale lui Tenniel, colorate chiar de el si restaurate astăzi prin mijloace moderne, si un CD special conceput in sprijinul parintilor foarte ocupati de astazi si al copiilor dornici de poveste din toate timpurile.

de Ion Creangă

Download: pdf
Audio: Grădina Poveştilor

Odată, vara, pe-aproape de Moşi, mă furişez din casă şi mă duc, ziua miaza-mare, la moş Vasile, fratele tatei cel mai mare, să fur nişte cireşe; căci numai la dânsul şi încă la vro două locuri din sat era câte-un cireş văratic, care se cocea-pălea de Duminica Mare. Şi mă chitesc eu în mine, cum s-o dau, ca să nu mă prindă. Intru mai întâi în casa omului şi mă fac a cere pe Ioan, să ne ducem la scăldat.

- Nu-i acasă Ion, zise mătuşa Mărioara; s-a dus cu moşu-tău Vasile sub cetate, la o chiuă din Codreni, s-aducă nişte sumani.

Căci trebuie să vă spun că la Humuleşti torc şi fetele şi băieţii, şi femeile şi bărbaţii; şi se fac multe giguri de sumani, şi lăi, şi de noaten, care se vând şi pănură, şi cusute; şi acolo, pe loc, la negustori armeni, veniţi înadins din alte târguri: Focşani, Bacău, Roman, Târgu-Frumos, şi de pe aiurea, precum şi pe la iarmaroace în toate părţile. Cu asta se hrănesc mai mult humuleştenii, răzeşi fără pământuri, şi cu negustoria din picioare: vite, cai, porci, oi, brânză, lână, oloi, sare şi făină de păpuşoi; sumane mari, genunchere şi sărdace; iţari, bernevici, cămeşoaie, lăicere şi scorţuri înflorite; ştergare din borangic alese, şi alte lucruri, ce le duceau lunea în târg de vânzare, sau joia pe la mănăstirile de maice, cărora le vine cam peste mână târgul.

- Apoi dar, mai rămâi sănătoasă, mătuşă Mărioară! vorba de dinioarea; şi-mi pare rău că nu-i vărul Ion acasă, că tare‑aş fi avut plăcere să ne scăldăm împreună…

Dar în gândul meu: Ştii c-am nimerit-o? bine că nu-s acasă; şi, de n-ar veni degrabă, şi mai bine-ar fi!….

Şi, scurt şi cuprinzător, sărut mâna mătuşei, luându-mi ziua bună, ca un băiat de treabă, ies din casă cu chip că mă duc la scăldat, mă şupuresc pe unde pot şi, când colo, mă trezesc în cireşul femeii şi încep a cărăbăni la cireşe în sân, crude, coapte, cum se găseau. Şi cum eram îngrijit şi mă sileam să fac ce-oi face mai degrabă, iaca mătuşa Mărioara, c-o jordie în mână, la tulpina cireşului.

- Dar bine, ghiavole, aici ţi-i scăldatul? zise ea, cu ochii holbaţi la mine; coboară-te jos, tâlharule, că te-oi învăţa eu!

Dar cum să te cobori, căci jos era prăpădenie! Dacă vede ea şi vede că nu mă dau, zvârr! de vro două-trei ori cu bulgări în mine, dar nu mă chiteşte.
Apoi începe a se aburca pe cireş în sus, zicând: Stai, măi porcane, că te căptuşeşte ea, Mărioara, acuş!

Atunci eu mă dau iute pe-o creangă, mai spre poale, şi odată fac zup! în nişte cânepă, care se întindea de la cireş înainte şi era crudă şi până la brâu de naltă. Şi nebuna de mătuşa Mărioara, după mine, şi eu fuga iepureşte prin cânepă, şi ea pe urma mea, până la gardul din fundul grădinii, pe care neavând vreme să-l sar, o cotigeam înapoi, iar prin cânepă, fugind tot iepureşte, şi ea după mine până-n dreptul ocolului pe unde-mi era iar greu de sărit; pe de lături iar gard, şi hârsita de mătuşă nu mă slăbea din fugă nici în ruptul capului! Cât pe ce să pună mâna pe mine! Şi eu fuga, şi ea fuga, şi eu fuga, şi ea fuga, până ce dăm cânepa toată palancă la pământ; căci, să nu spun minciuni, erau vro zece- douăsprezece prăjini de cânepă, frumoasă şi deasă cum îi peria, de care nu s-a ales nimica. Şi după ce facem noi trebuşoara asta, mătuşa, nu ştiu cum, se încâlceşte prin cânepă, ori se împiedică de ceva, şi cade jos. Eu, atunci, iute mă răsucesc într-un picior, fac vro două sărituri mai potrivite, mă azvârl peste gard, de parcă nici nu l-am atins, şi-mi pierd urma, ducându-mă acasă şi fiind foarte cuminte în ziua aceea…

Dar mai în deseară, iaca şi moş Vasile, cu vornicul şi paznicul, strigă pe tata la poartă, îi spun pricina şi-l cheamă să fie de faţă când s-a ispăşi cânepa şi cireşele… căci, drept vorbind, şi moş Vasile era un cărpănos ş-un pui de zgârie-brânză, ca şi mătuşa Mărioara.

Vorba ceea: A tunat şi i-a adunat…

Însă degeaba mai clămpănesc eu din gură: cine ce are cu munca omului? Stricăciunea se făcuse, şi vinovatul trebuia să plătească.

Vorba ceea: Nu plăteşte bogatul, ci vinovatul…

Aşa şi tata: a dat gloabă pentru mine, şi pace bună!

Şi după ce-a venit el ruşinat de la ispaşă, mi-a tras o chelfăneală ca aceea, zicând:
- Na! satură-te de cireşe! De-amu să ştii că ţi-ai mâncat liftiria de la mine, spânzuratule! Oare multe stricăciuni am să mai plătesc eu pe urma ta?

Şi iaca aşa cu cireşele; s-a împlinit vorba mamei, sărmana, iute şi degrabă: -Că Dumnezeu n-ajută celui care umblă cu furtişaga. Însă ce ţi-i bună pocăinţa după moarte? D-apoi ruşinea mea, unde o pui? Mai pasă de dă ochi cu mătuşa Mărioara, cu moş Vasile, cu vărul Ion şi chiar cu băieţii şi fetele din sat; mai ales duminica la biserică, la horă, unde-i frumos de privit, şi pe la scăldat, în Cierul Cucului, unde era băteliştea flăcăilor şi a fetelor, doriţi unii de alţii, toată săptămâna, de pe la lucru!
Mă rog, mi se dusese buhul despre pozna ce făcusem, de n‑aveai chip să scoţi obrazul în lume de ruşine; şi mai ales acum, când se ridicaseră câteva fete frumuşele în sat la noi şi începuse a mă scormoli şi pe mine la inimă.

Vorba ceea:
- Măi Ioane, dragi ţi-s fetele?
- Dragi!
- Dar tu lor?
- Şi ele mie!…

Traducere şi adaptare de ziua mamei după Peter in Blueberry Land de Elsa Beskow

Download: pdf

Într-o bună dimineaţă, Catrinel a plecat să culeagă fructe de pădure. A luat două coşuleţe, unul pentru afine şi unul pentru zmeură. Era ziua mamei şi vroia să-i aducă fructele în dar. Dar unde erau afinele? Catrinel a căutat în toata pădurea, dar nu a găsit nici fir de afină. S-a asezat pe un trunchi de copac şi a inceput să plângă.

Deodată a auzit „cioc cioc” în pantofior şi o voce „Nu fi tristă, Catrinel”. Era un bătrinel cât un măr de mare care i-a spus:
„Sunt Regele Afin şi am să-ţi arăt unde cresc afinele”

Cu ochii mari de mirare, Catrinel a rămas fără de lacrimi şi fără de cuvinte. Atunci Regele Afin i-a atins pantofiorii cu o baghetă mică cât o mărgică şi Catrinel s-a făcut cât Regel Afin de mititcă! Era acum în ţara afinelor unde iarba era cât o pădure de înaltă şi florile erau cât coroana regelui de mari. Coşuleţele deveniseră însă prea grele şi Regele Afin a chemat două veveriţe în ajutor. Acestea s-au înhămat la coşuleţe şi au dispărut iute printre flori. În curind se plimbau cu toţii printre ferigi înalte ca palmierii. Catrinel era fermecată de ceea ce vedea, totul părea aşa de diferit în această lume. Nuca era mare cât o plăcinta. Cât despre păianjan, Catrinel nu prea ştia ce sa zică, părea prietenos, dar cam mare pentru un copil mic şi un pic sperios.

„Am ajuns!” a spus Regele Afin când au intrat într-o pădure cu mulţi pomi încărcaţi de fructe.
„Uite, mere albastre!” a exclamat Catrinel cu mirare.
„Ha, ha, ha, nu sunt mere, ci afine!” a raspuns Regele Afin. „Vino acum să faci cunoştinţă cu băieţii mei”.

Şapte băieţandri jucau fotbal cu afine şi au venit fugind la Catrinel. Hăinuţele le erau ude şi albăstrui de la sucul de afine. Regele Afin le-a spus povestea lui Catrinel şi i-a rugat pe copii să o ajute să umple coşuleţele. Copiii s-au căţărat iute în copaci să culeagă afine. Când coşul albastru a fost plin, au fugit cu toţii înapoi la joacă.

Au construit apoi o bărcuţă din coajă de copac cu pânză dintr-o frunză şi au plecat cu ea pe lacul plini de nuferi uriaşi. Catrinel a uitat cu totul de afine şi fragi până când un băieţel şi-a amintit că Domniţa Fraga îi aşteaptă cu fructe proaspete. Au sărit repede din bărcuţă, iar băieţeii s-au pieptănat, s-au spălat pe dinţi si pe mâini de sucul de afine. Opt şoricei îi aşteptau, gata de galop prin pădurea de afine şi plante aromate către ţara fragilor.

Domniţa Fraga îi aştepta în luminiş, împreună cu cele cinci fetiţe ale sale. Ele ştergeau frăguţele de ultimul fir de praf, iar pe cele mai roşii şi strălucitoare le puneau in coşuleţ.

Fetiţele tare s-au mai bucurat când au văzut-o pe Catrinel. Domniţa Fraga i-a atras atenţia însă că frăguţele sunt tare delicate şi aşa trebuie să fie şi ea. Dar fetiţele i‑au umplut iute cosuleţul cel roşu. Iar când au vazut două gărgăriţe zburând pofticios au inceput sa cânte „Gărgăriţă-riţă, zboară-n altă poieniţă”.

Când au terminat de cules frăguţele, au chemat-o pe Catrinel la joacă. S-au dat huţa pe o pânză de păianjen, au cântat şi dansat cu un greieraş foarte talentat.

Dupa joacă, Domniţa Fraga i-a chemat pe toţi la o masă delicioasă. Au venit cu mic cu mare, albinuţe, fluturaşi, furnicuţe, greieraşi. Au mâncat cu mare poftă frăguţele proaspete şi parfumate. După ce s-au săturat, Catrinel a mulţumit frumos şi şi-a luat rămas bun. Coşuleţul era aşa de plin încit au trebuit să-l încarce într-un car tras de cei opt şoricei. Si deşi înaintau mai greu, tot au trecut ca o vijelie pe lânga un melc verde de ciudă că nu se poate lua la întrecere cu ei.

Regele Afin îi aştepta în ţara afinelor şi a poruncit celor opt soricei să o duca pe Catrinel înapoi la locul unde s-au întilnit. Baieţeii au incercat să-l înduplece pe Rege să îi mai lase sa se joace încă un joc, dar Regele Afin le-a spus că e târziu şi mămica lui Catrinel va fi îngrijorată. Atunci şi-au luat rămas bun si au rugat-o cu toţii pe Catrinel sa mai vină şi alta dată în vizită.

Când s-a trezit înapoi în pădure, Catrinel a crezut că toata povestea aceasta a fost doar un vis. Dar când a vazut cele două coşuleţe pline cu afine si fragi a ştiut că s-a întilnit cu adevărat cu Regele Afin si Domniţa Fraga.

Înapoi acasă a desenat o felicitare de ziua mamei pe care a pus-o lângă cele două coşuleţe şi un buchet de flori.

A fost cel mai frumos cadou pe care mămica ei l-a primit vreodată!

de Ion Pillat

Colectia: Poezii pentru copii

Peste noapte a
Înflorit mălinul
Peste noapte s-a
Luminat seninul.

Puişori de puf
A clocit găina
Berzei cuib de stuf
A-ntocmit vecina.

Zmeii pe uluci
Zbârnâind se-nalţă.
Raţele-n papuci
Galbeni se încalţă.

Rândunele mici
Ciripesc prin ţară
Pluguri ca furnici
Au ieşit pe-afară.

Flori de ghiocel
Vând ţigănci cu coşu
Dă-mi de Paşti un miel
Alb şi un ou roşu.

Roşu şi Negru

Refren(x2):

Na na-na, na-na-na
Na na-na, na-na-na
Alfabetul nu e greu

Strofa 1:

Auzeam cândva, în jurul meu,
“Alfabetul nu e greu”.
Vă voi spune-acum , la rândul meu,
“Alfabetul nu e greu”.
A de la albină sau arici,
B vine de la bunici,
C-ul de la calendar,
D-ul de la dar.

Refren(x2)

Strofa 2:

Şi cuvinte căutam mereu.
Alfabetul nu e greu.
Dacă eşti atent la jocul meu,
Alfabetul nu e greu.
E-ul vine de la elefant
Vine şi de la elev
Ce urmează? Ce urmează?
E litera F.

Strofa 3:

F-ul vine de la furnica rea
Ce pe greier îl necăjea.
Dar furnica, harnică mai era.
Voi, copii, să fiţi ca şi ea!

Pasaj:

Ce mai e? Ce mai e?
După F e litera G,
Grădinar, grădinar,
Pentru voi cu-o floare în dar,
Ce mai e? Vine H,
H de la Homer cel vestit,
Apoi este I,
De la Iliada venit.

Strofa 4:

J e de la joacă, se ştie doar.
Cine suie-apoi pe cântar?
K vine de la un kilogram
De dulciuri care dispar.

Strofa 5:

Ce urmează n-o să spun tot eu.
Alfabetul nu e greu.
E acelaşi, însă jocul meu
Schimbă vorbele mereu.

Refren(x2)

Muzica: Tudor Gheorghe

Gărgăriţă-riţă,
Vino la fetiţă,
Vino-n palma mică,
Tremurând de frică.

Mergi pe degeţele,
Nu pe lânga ele,
Pe pernuţa moale,
De la cot la vale

…

Mămăruţă-ruţă,
Suiete-n căruţă
Si-ncotro vei zbura,
Acolo m-oi însura.

Gărgăriţă-riţă
Zboară-n poieniţă
Unde-oi zbura,
Acolo e casa mea.

Variantă

Gărgăriţă-riţă
Aviatoriţă,
Incotro vei zbura,
Acolo m-oi mărita.