Ieri am avut o vizită simandicoasă:
A trecut pe la mine o broască ţestoasă.

De fapt avea un aer atât de serios,
Încât s-ar putea să fi fost un broscoi ţestos.

Era destul de mic şi de tânăr, n-ai fi dat pe el doi bani,
Nu cred c-avea nici cinci sute de ani.

(Pentru că – ştiţi, desigur – aşa fără nici un motiv
Ţestoasele trăiesc un mileniu aproximativ).

Totuşi ştia să se poarte, şi ştia să vorbească,
Şi era foarte inteligent pentru o broască.

Deoarece fusese crescut în natură,
Se pricepea la agricultură;

Şi pentru că experienţa lui era notorie,
Se pricepea grozav la istorie;

Era o adevărată plăcere să-l asculţi,
Dintre domnitori îi cunoscuse pe cei mai mulţi.

Povestea despre Brâncoveanu şi Cantemir
Şi despre alţii pe care nu mai ştiu să-i înşir.

Dar – dacă nu se lăuda – se pare
Că-l zărise chiar şi pe Ştefan cel Mare.

Despre războaie doar n-avea prea multe de spus,
Stătuse în carapace, ascuns.

Oricum, mi-ar fi plăcut să-l ascund în penal,
Să-mi sufle la istorie la extemporal.

Poezii pentru copii