O răţuşcă îmbufnată
Stă pe mal cam supărată.
- Mac, mac, mac
Şi mac, mac, mac,
Eu în baltă nu mă bag
Că mă ud pe lopăţele,
Nu mai pot merge cu ele.
- Ga, ga, ga!, râde gânsacul.
- Oac, oac, oac!, strigă brotacul.
Unde aţi mai văzut voi,
Dragi copii de pe la noi,
O răţuşcă supărată
Să nu vrea să intre în baltă?
Măi, răţuşcă mititică,
Intră în baltă fără frică.
Acolo te răcoreşti
Şi prieteni buni găseşti!
Sus pe cer sunt multe stele,
Pe pământ sunt floricele,
Dar nici una dintre ele
Nu-s ca ochii mamei mele!
Ieri am avut o vizită simandicoasă:
A trecut pe la mine o broască ţestoasă.
De fapt avea un aer atât de serios,
Încât s-ar putea să fi fost un broscoi ţestos.
Era destul de mic şi de tânăr, n-ai fi dat pe el doi bani,
Nu cred c-avea nici cinci sute de ani.
(Pentru că - ştiţi, desigur - aşa fără nici un motiv
Ţestoasele trăiesc un mileniu aproximativ).
Totuşi ştia să se poarte, şi ştia să vorbească,
Şi era foarte inteligent pentru o broască.
Deoarece fusese crescut în natură,
Se pricepea la agricultură;
Şi pentru că experienţa lui era notorie,
Se pricepea grozav la istorie;
Era o adevărată plăcere să-l asculţi,
Dintre domnitori îi cunoscuse pe cei mai mulţi.
Povestea despre Brâncoveanu şi Cantemir
Şi despre alţii pe care nu mai ştiu să-i înşir.
Dar - dacă nu se lăuda - se pare
Că-l zărise chiar şi pe Ştefan cel Mare.
Despre războaie doar n-avea prea multe de spus,
Stătuse în carapace, ascuns.
Oricum, mi-ar fi plăcut să-l ascund în penal,
Să-mi sufle la istorie la extemporal.
Ieri am fost şi noi copii 
