Archive for the ‘.ro’ Category

Aventura broscuţelor

October 15, 2008

de Tiberiu Juganaru

O broscuţă şi-un broscoi
Au ieşit dintr-o băltoacă
Şi se zbenguie-amândoi
Ca prietenii de joacă.

Merg în salturi, se agită,
Se distrează foarte bine,
De pe pajiştea-nflorită
Aud zumzet de albine.

Dar broscuţa cea voioasă
Se întreabă cu temei:
“M-am îndepărtat de casă
Ce-or spune părinţii mei?”

Pe asemenea căldură
Le lipseşte bălăcitul,
Limba se usucă-n gură
Le-a pierit orăcăitul.

Se târăsc spre baltă jalnici,
Drumul pare chiar mai lung,
Nu mai ţopăie zburdalnici
Cred că nici nu mai ajung.

S-au salvat cu greu micuţii
Şi-acum, de-i vei întreba,
Nu mai pleacă-n expediţii
Chiar să-i roage cineva.

Colectia: Poezii pentru copii

Brotacul şi limonada

October 15, 2008

de tincuta horonceanu bernevic

Un brotac verde-smarald,
Fiindcă îi era prea cald,
Şi-ar fi vrut să fac-o baie,
Îşi dorea un strop de ploaie.

Soarele-i dogoritor
Şi pe cer nu-i nici un nor,
Prea departe este lacul!
Tot orăcăia brotacul.

Dar sub vie, e-o terasă,
Trei pahare stau pe-o masă.
Vrând mai bine să le vadă,
A căzut în limonadă!

Colectia: Poezii pentru copii

Broscuţa şi barza

October 15, 2008

de Patricia Lidia

Sus, prin iarba din islaz,
Plânge barza de necaz:
Tot zburând ea peste lac,
Aude mereu un „Oac!”

Ce să fie? Oare ce?
O fi vreun şoarece?
Tot curioasă, ea planează,
Lângă-o frunză aterizează.

„Oac! Oac! Oac!”, aude iar,
Şi îi pare familiar.
„Oac! Oac! Oac!”, iar se aude
De pe lac, de printre unde.

„Oac! Oac! Oac!, sări în sus
Chiar când soarele-a apus…
Când se uită barza bine,
Lângă ea broscuţa vine!

„Nu te supăra, broscuţă,
Tu eşti mică şi prostuţă!
Ce te-aşezi aici, cuminte,
Parcă n-ai ştii dinainte

Că sunt barză, şi aşa,
Una din aceea rea…
Barza mănâncă broscuţe,
Chiar de sunt ele drăguţe…”

„Ce contează, draga mea?
Tu nu eşti o barză rea…”
Spuse broscuţa, plângând,
Pe o frunză-alunecând.

„Mă credeam ca o regină,
Mândră ca o balerină,
Şi săream neştiutoare
În lotuşi, din floare-n floare…

Dar când colo, ce se-aude
De la mal, de printre unde?
Tinculiţa, sora mea,
Slabă ce-i ca o sadea,

Mă bârfea în gura mare
«Uite-o, dragă, ce mai sare,
Zici că este micuţă…
Când colo, e cam grăsuţă! »

Şi-uite-aşa, surioara mea,
Ce credeam că mă iubea,
Mă bârfeşte ne-ncetat…
Crezi că nu m-a afectat?

Plâng continuu, barză dragă!
Şi mă simt atât de bleagă…
O credeam prietenoasă,
Şi când colo-i duşmănoasă!”

„Eşti prea blândă, tu broscuţă…
Tu nu ştii că eşti micuţă
Şi oricât ar zice ea,
Eşti frumoasă ca o stea!

Oi fi eu mare şi rea,
Dar mai ştiu câte ceva…
Să nu crezi tot ce îţi spune
Lumea rea, de printre dune…

Eu te cred mândră şi bună,
Luminoasă ca o lună…
Dar acum eu voi pleca!
Mă aşteaptă sora mea!”

Şi acestea fiind zise,
O zbughii printre narcise
Şi zbură de jos, din flori,
Tocmai pe cer, printre nori…

Colectia: Poezii pentru copii

Povestea lui Oache

October 14, 2008

din filmul Maria Mirabela

Jocul broaştelor

October 14, 2008


din filmul Maria Mirabela

Ce e prea mult strică

October 14, 2008

.ro
Ce e prea mult strică

.en
Too much can harm
Less is More

Nu da vrabia din mână pe cioara de pe gard

October 14, 2008

.ro
Nu da vrabia din mână pe cioara de pe gard
.en translation “Don’t give the sparrow in the hand for the crow on the fence”

.fr
Un tien vaut mieux que deux tu l’auras

.it
Meglio un uovo oggi che una gallina domani

.es
Mas vale pajaro en mano que ciento volando
.en translation“A bird in the hand is more worthy than one hundred flying”

.en
A bird in the hand is worth two in the bush

.de
Ein Spatz in der Hand ist besser als die Taube auf dem Dach
.en translation “a sparrow in the hand is better than a pigeon on the roof”

Romanian Proverbs
European Sayings, Proverbs and Idiomatic Expressions
ABC of France

Afară-i toamnă

October 12, 2008

de Mihai Eminescu

Afară-i toamnă, frunza ‘mprăştiată,
Iar vântul svârlă ‘n geamuri grele picuri;
Şi tu citeşti scrisori din roase plicuri
Şi într’un ceas gândeşti la viaţa toată.

Pierzându-ţi timpul tău cu dulci nimicuri,
N’ai vrea ca nimeni ‘n uşa ta să bată;
Dar şi mai bine-i, când afară-i sloată,
Să stai visând la foc, de somn să picuri.

Şi eu astfel mă uit din jet de gânduri,
Visez la basmul vechiu al zânei Dochii,
În juru-mi ceaţa creşte rânduri-rânduri;

De odat’aud foşnirea unei rochii,
Un moale pas abia atins de scânduri…
Iar mâni subţiri şi reci mi-acoper ochii.

.en translation
Now it’s autumn…
by Mihai Eminescu

Now it’s autumn, leaves roam and scatter,
Again the wind flings heavy drops against the glazing;
And you’re reading old letters, tattered and fading
And retrace a whole life-time in just one hour.

With sweet trifles you enjoy such time-wasting,
You’d hate to be disturbed by a tap on the shutter;
For when it’s sleeting outside, it’s so much better
To dream by the fireside, sleepily nodding.

So I stay in my chair, staring into the fire,
Dreaming of old tales and a fairy queen’s sighs;
Around me the mist rises higher and higher;

Suddenly the rustling of silk makes me rise,
Steps so soft, barely touched by the old floor . . .
Then with slender, icy hands you hide my eyes.

PURICELE SI ELEFANTUL

October 12, 2008

de Vasile Militaru

Un purice odata, dragii mei,
La trup - cum stiti - cât bobul cel de mei,
S-a întîlnit c-un elefant gigant,
Care i-a zis îndata cu mînie;
Ce cauti, ma, la mine pe mosie?
Nu vezi ca-mi strici semanatura
Cu urmele ce faci?
Dar ce-mi racesc eu gura,
Spunând unui bicisnic cum trebuie sa se poarte?
Gateste-te de moarte -

Îngadue-mi, stapîne, doar un cuvînt sa-ti spun!
Dar elefantu-ndatata s-a aruncat nebun,
Pe purice, sa-l faca piftie de Craciun
Atunci sarmanul purice nu s-a lasat, ci sprinten,
A strîns si el din pinten
Si dintr-un salt fara pereche,
Patrunse-n a gigantului ureche,
Si unde începu sa-l piste,
Si unde începu gigantul sa sbiere, sa se miste,
Si unde începu sa fuga cu purecu-n ureche,
Ca un luat de Iele, ca un lovit de strehe;
Se tavali-n tarîna si iar porni pe goana,
Ciupit mereu mai tare de mica lighioana
Si, fara sa mai vada, în goana lui nebuna,
Cazu într-o adînca si tainica genuna,
De se facu puzderii si-ncremenii pe veci
De ma lasai în pace, eu nu-ti faceam nimic
Dar tu crezusi, natângu, ca purecul de-i mic,
Îl poti turti-n picioare, ca pe rîme,
Far-a visa ca poate si el sa te sfarîme
Asa grai pe urma, iesindu-i din ureche,
Napraznecul meu purec
Deci, zicatoarea veche,
Din mosi-stramosi ramase, nu-i supusa la-ntâmplare,
Ca: Buturuga mica rastoarna carul mare!

Pescarul amator

October 12, 2008