de Elia David
Pe o frunză, o broscuţă,
Leagăn verde, lângă baltă…
Mâna vântului călduţă,
O împinge - ea tresaltă,
Fericită prima oară.
Că înoată, dar şi zboară…
Linişte-i în jur, e bine,
Sălciile-şi povestesc,
Ce-auzit-au de la mine,
Că atât ştiu, să vorbesc.
Ţie, dacă eşti cuminte,
Despre cum a păcălit
Broasca asta pe un Leu,
Îţi voi zice negreşit.
Cică, Leul - te fereşte
De urgia lui, copilă -
N-avea, cum e crud din fire,
Pentru nimeni, pic de milă.
Să-i aducă, dădu ordin,
Dimineaţa, când se scoală,
Animalele pădurii,
Bunătăţuri, într-o oală.
Fiecare…altceva,
Dar mâncarea să îi placă,
Altfel, vai de pielea sa.
Ca şi ceilalţi, posacă,
Era şi broscuţa noastră.
N-avea chef de înotat,
De sărit prin stufăriş…
Leul i-a-ntunecat
Viaţa cu atâtea griji.
Până într-o zi, când, iată,
Broasca sări speriată:
- Am uitat, deja e soare,
Să-i duc Leului mâncare.
Ce mă fac, zise-ngrozită,
Ăsta o să mă înghită!
Dar, până şi o broscuţă,
Genială poate fi.
Dacă nu mă crezi, ascultă
Ce idee îi veni.
- Şefule, nu mă ucide,
C-un alt leu m-am întâlnit
De la baltă când plecam…
Nervos, Leul, a răcnit:
- Un alt Leu? Mâncarea mea?
Să mă duci la balta ta,
Chiar acum, broască, îţi cer…
- Desigur, te duc, stăpâne,
Pentru mine-i un mister
Cum, un hoţ, neobrăzarea
Avu să îţi ia mâncarea.
Ajungând cei doi la baltă:
- Unde-i hoţul? Nu-l găsesc!
- Bănuiesc că s-a pitit,
Zise broasca, arătând
Către apă…
- L-am zărit!
Ai dreptate, ce mişel!
Mă arunc eu după el.
Şi sări, văzându-şi chipul,
Colo-n apă, pân’ nisipul
Îi intră în ochi, sărmanul.
N-a mai dat ochii tot anul
Cu vreun animal.
De milă,
Îi mai aducea un morcov,
Ros jumate,
Iepurilă.
după o poveste populară indiană
Colectia: Poezii pentru copii
