Sinziene

de George Coşbuc

A venit un lup din crâng
Şi-alerga prin sat să fure
Şi să ducă în pădure
Pe copiii care plâng.

Şi-a venit la noi la poartă
Şi-am ieşit eu c-o nuia:
“Hai la maica să te joace”-
- “Lup flămând cu trei cojoace,
Eu chemam pe lup încoace,
El fugea-ncotro vedea.

Ieri, pe drum un om sărac
Întreba pe la vecine:
“-Poartă-se copiii bine?
Dacă nu, să-i vâr în sac!”

Şi-a venit la noi la poartă
Şi-am ieşit eu şi i-am spus:
-”Puiul meu e bun şi tace,
Nu ţi-l dau şi du-te-n pace!
Eşti sărac dar n-am ce-ţi face!
Du-te, du-te!” Şi s-a dus.

Şi-a venit un negustor
Plin de bani, cu vâlfă mare,
Cumpăra copii pe care
Nu-i iubeşte mama lor.

Şi-a venit la noi la poartă
Şi-am ieşit şi l-am certat:
-”N-ai nici tu, nici împăratul
Bani să-mi cumpere băiatul!
Pleacă-n sat că-i mare satul,
Pleacă, pleacă!” Şi-a plecat.

Educatoarea.ro: Poezii de ziua mamei

George Coşbuc

From sunny countries and skies blue
From which last automn-tide you flew,
Return, dear birds, where you belong,
Most welcome, you!
The woods, bereft of leaf and song,
Weep for they have missed you too long.

In the eternal dome of azure
Did you not dream with longside pleasure
Of what you left? Did you not sigh
For dear Home’s leisure?
Or cry when seeing in the sky
The clouds that northwardly did hie?

You sang to Nature paeans fraught
With holiness, strangers you taught
Our soulful doinas when, at times,
Of us you thought.
But did you tell them that their rhymes
Excle all those of other climes?

Now you come home - and you will see,
Again, the wood, the field, the lea,
Your nests in groves, so warm and deep;
‘Tis summer, verily.
I feel I have a mind to leap,
To laugh for joy, for joy to weep!

You come accompanied by flowers,
By gentle winds and sun-warmed showers,
And nights so rife with honey-dew,
And cheerful hours.
You thus take everything with you,
And bring back everything anew.

RomanianVoice

de George Coşbuc

Traducere .en

Dintr-alte ţări, de soare pline,
Pe unde-aţi fost şi voi străine,
Veniţi, dragi păsări, înapoi
Veniţi cu bine!
De frunze şi de cântec goi,
Plâng codrii cei lipsiţi de voi.

În zarea cea de veci albastră
Nu v-a prins dragostea sihastră
De ceea ce-aţi lăsat? Nu v-a fost dor
De ţara voastră?
N-aţi plâns văzând cum trece-n zbor
Spre miazănoapte nor de nor?

Voi aţi cântat cu glas fierbinte
Naturii calde imnuri sfinte,
Ori doine dragi, când v-aţi adus
De noi aminte!
Străinilor voi nu le-aţi spus
Că doine ca a noastre nu-s?

Şi-acum veniţi cu drag în ţară!
Voi revedeţi câmpia iară,
Şi cuiburile voastre-n crâng!
E vară, vară!
Aş vrea la suflet să vă strâng,
Să râd de fericit, să plâng!

Cu voi vin florile-n câmpie
Şi nopţile cu poezie
Şi vânturi line, calde ploi
Şi veselie.
Voi toate le luaţi cu voi
Şi iar le-aduceţi înapoi!

WikiSource.org