Archive for March, 2008

Miaunică

March 26, 2008

de Demostene Botez

Miaunică e-o pisică
Mică, mică mititică.
Cu mustaţile de nea
Si cu bot de catifea.
Păru-i negru mătăsos,
Subţirel si e lucios.
Si-n picioare e-ncălţată
Cu gheruţe moi de vată…
Astea-s ghete sau pernuţe?
Stă cu cele cinci gheruţe,
Si cind vede-un şoricel
Ţipă, ţipă dupa el.

Iepuraş drăgălaş

March 26, 2008

Iepuraş drăgălaş
A fugit peste imaş
Şi s-a dus colo sus
Într-o tufă s-a ascuns

Dar Codău, câine rau
L-a gonit din cuibul său
Şi-a plecat speriat
În cel codru-ntunecat!

eSnips: Cutiuta muzicala 1 - Iepuras coconas.mp3

Cucurigu boieri mari

March 26, 2008

Cucurigu! boieri mari,
Daţi punguţa cu doi bani!

Din Punguţa cu doi bani de Ion Creangă

Video (teatru de păpuşi): Radio 3net

La popa la poartă

March 26, 2008

La popa la poartă
E-o pisică moartă
Cine-o râde şi-o vorbi
S-o mănânce coaptă
Cu mărar cu pătrunjel
Cu untură de căţel

Somn uşor

March 25, 2008

Somn uşor, vise plăcute,
Puricii să te sărute!

COLECTIA DE POEZII ROMANESTI PENTRU COPII STRENGARI?!

Căsuţa din pădure

March 25, 2008

În pădurea cu alune
Aveau casa doi pitici
Vine pupăza şi spune
Vreau să stau şi eu aici
Pu-pu-pu, pu-pu-pu
Vreau să stau şi eu aici, bis

Iată vine şi-o broscuţă
Ţop-ţop-ţop sărind mereu
Dacă e loc in căsuţă
Tare-as vrea să stau şi eu
Ţop-ţop-ţop, ţop-ţop-ţop
Tare-as vrea să stau şi eu, bis

Şoricelul strigă-ndata
Iată şi eu am venit
Casa voastră e curată
Noroc, bine v-am găsit
Chiţ-chiţ-chiţ, chiţ-chiţ-chiţ
Noroc, bine v-am găsit, bis

Şi-n căsuţa cea drăguţă
Stau vreo cinci prieteni mici
Şoricelul şi-o broscuţă
Pupăza şi doi pitici
Tra-la-la, tra-la-la
Stau vreo cinci prieteni mici, bis

Music

Parinti.com

Din favoritele Teo-ascultatorilor :-)

Quelle heure est-il?

March 24, 2008

Quelle heure est-il?
Il est midi

Qui vous l’a dit?
La petite souris

Où donc est-elle?
Dans la chapelle

Qu’y fait-elle?
De la dentelle

Pour qui ?
Pour les dames de Paris
Qui portent des souliers gris!

Momes.net

Cât e ceasul?

March 24, 2008

Cât e ceasul?
Cât ţi-e nasul!
:-)

N-am găsit altă rimă pentru poezioara aceasta din amintirile de franceză…

Capra cu trei iezi :-)

March 24, 2008

Undeva, într-o pădure
Cu alune, fragi şi mure
Şi-un izvor
Cât o aţă de mosor
Însă cine sa-l măsoare
De la cap pân-la picoare
Fără riglă şi compas.

Şade capra-n casa nouă
Nici n-o ninge, nici n-o plouă!
Vorba vine cum ar sta
Că mai mult e pe vâlcea
Fiindcă iezii cucuieţii
Trei la număr, toţi băieţi
Vor măcese şi bureţi
Alteori vor leustean
Si-apoi…umblă pe tăpşan!

Neştiind de un’ s-aducă
Uneori cei trei vor sare
Capra nu le da,
că n-are!
Insă cumpără din piaţă
De la oaia precupeaţă
Care vinde si verdeaţă!

Într-o zi…ce-i dă prin cap
Tocmai când rodea un nap?
(Şi-avea mintea foarte clara):
Ce-ar fi să mă duc la moară?
Cât stau ăştia mici in pat
Eu m-am dus şi-am şi măcinat!

Până careva ma strigă
Am şi pus de mămăligă!
Moara e mai jos pe râu,
macină 5 zile grâu
Şi porumb Duminica
Luni nu macină,
Că stă.

Era ziua de porumb, ( deci ce zi era?)
Lume multă, până-n dâmb
Era gata să renunţe
Dar venise cu grăunţe!

Când să-si puie capra-n coş
Hop! Apare Moş Cocoş
Care zice c-a văzut
Urme de bocanci de lup
Printre fragi şi printre mure
Spre căsuţa din pădure

Printre fragi şi printre mure
Sare capra ca din puşcă
Gând de spaimă parc-o muşcă:
“Nu cumva?”
Dar cocoşu-ngaimă: “Da!”

Sare gardul, moara, şura
Cade-n cap, se dă de-a dura
Se repede pe cărare
Şi de-a dura, şi-n picioare
Behăind:
“Dacă-l prind…îl bat de-l sting!”

Când ajunse-n pajişte…
Uşa casei-vraişte!
Şi-a urlat îngrozitor:
“Ieşi afar’ că te omor!”

În cămaşă şi-n nădragi
A ieşit cel mic în prag
Iedul caprei cel mai drag.
Ea a stat, l-a mângâiat,
L-a pupat, l-a’mbarbatat
Şi pe urma l-a’ntrebat:
“Unde-i lupul?”
…………………………………………………………………………………………………………………………..
“L-am păpat!”
;)

De la BrandUSA :-)

Dacă vesel se trăieşte fă aşa

March 21, 2008

Dacă vesel se trăieşte fă aşa:
*
Dacă vesel se trăieşte fă aşa:
*
Dacă vesel se trăieşte
Unul altuia-i zâmbeşte
Dacă vesel se trăieşte fă aşa:
*

La fiecare strofă, in loc de *:
- se bate din palme;
- se bate din picioare;
- se pocneşte din degete;
- se fac toate mişcarile.

TriluLilu music

Casa si Familia

Versiunea românească a If You’re Happy and You Know it???